Cine are batrani..sa nu-i vanda

De îndată ce am intrat în cameră, i-am zărit chipul mirat. Cine ştie când fusese ultima oară când cineva îi străbătuse pragul?După o perioadă m-a privit ca pe propria nepoată şi eu m-aş fi simțit norocoasă să o am ca bunică. Mi-a povestit durerile, greutățile şi ofurile. M-a lăsat să înțeleg că durerea nu este nici pe departe cel mai greu lucru la bătrânețe...ci singurătatea. Dezamăgirea pe care o simți când priveşti prezentul şi ai da orice să aduci trecutul la viața.
Imi simțeam mâinile legate la spate. Cum poți alina durerea unui om care se roagă în fiecare seară la Dumnezeu să fie luat cât mai repede? Trebuie să ai o inima de piatră sa nu simți un fior. Iar eu nu am.

Povestea de mai sus este a unei doamne ce a atins bătrânețea fără a avea vreun sprijin. Copiii au încetat să fie acolo de mult... . Ii sună deseori să se asigure că sunt bine: cum altfel ar putea dormi noaptea?
Pe lângă acest caz mai exista mii, numai în România. Mii de oameni ce sunt abandonați exact atunci când au cea mai mare nevoie de îngrijire şi protecție. Muncesc o viață pentru copii...iar când vine rândul să fie răsplătiți nu mai este nimeni sa o facă.

Ma adresez vouă, copiilor, vouă, nepoților, fraților sau surorilor. Nu vă lăsați familiile să se dezbine. Nu-i uitați pe cei ce v-au dat viață şi, cu trudă, v-au crescut şi au făcut din voi oamenii ce ați devenit.

O zi faina!

Invatati sa va pese

Cum? Umili, loiali, raniți, prietenoşi, înfometați, jucăuşi, agresivi, sălbatici, derutați, recunoscători.
Unde? Pe stradă, în scara blocului, în parc, in parcarea oricărui supermarket, lânga tomberonul unde aruncați gunoiul, lânga barul pe care îl frecventați.
Când? Acum mai mult ca niciodată.

De ce? Ei bine...aici este o poveste mai lunga. Să fie oare pentru că nu ne pasă? Pentru că preferăm să închidem ochiii şi să mergem mai departe? Pentru că trăim într-o junglă în care se aplică legea specifică? (FIECARE PENTRU EL). Cât de greu poate să fie sa adopți un suflet? V-ați întrebat vreodată ce se întamplă cu ei dupa ce sunt luați de pe stradă? Dacă nu, vă sfatuiesc să o faceți...nu o să va placă ce o sa aflați.

Nu degeaba se spune că un câine este cel mai bun prieten al omului. Si zicala nu ține cont de rasa, vă asigur. Un câine luat de pe stradă vă va iubi cu siguranță necondiționat si vă va însenina în fiecare zi.
Si chiar de nu puteți adopta un cățel...nu cred că vă poate opri cineva sa aruncați măcar resturile de mâncare. Credeți ca se vor bucura? Vă asigur. Credeți ca vor fi recunoscători? Vă promit.

Orasul nu trebuie sa fie o junglă. Viața nu trebuie sa fie o luptă pentru supraviețuire. Peştele cel mare nu trebuie să îl mănânce pe cel mic.
Societatea trebuie educată iar toleranța este educabilă. Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. (Gandhi).

Si acum să vă prezint cățeluşii in poze.

Primul catel este Rex si are in jur de 12 ani. L-am luat din fața blocului cand era un pui slab şi chinuit. Nu o ducea prea bine mai ales că devenise bătaia de joc a unor copii. L-am luat în brațe si l-am dus în casa iar parinții mei nu s-au mai înteles cu mine pâna nu au decis sa îl păstrăm. Vă asigur că nu regret nicio clipă acea decizie mai ales că a devenit un câine de curte devotat. Deşi pare puțin trist in poza, el este destul de activ..cred că l-am surprins cu aparatul când era putin somnoros.

Pe urmatorii doi i-am întâlnit la piața. Sunt doi cățeluşi simpatici şi prietenoşi. Cred că le-am întrerupt somnul dar...scopul scuză mijloacele.

Ultimul este un câine pe care l-am întâlnit întâmplător în timp ce mă plimbam.Noi l-am numit Scrat deşi este femelă. Are probleme de orientare pentru că nu vede bine cu un ochi. Ceea ce pot spune în schimb este că este foarte prietenos. S-a bucurat ca ne jucăm cu el, şi-a luat recompensa şi a plecat înainte sa îi pot face mai multe poze.Probabil se grăbea să ajunga la puiuți. Dar poate o sa revin.

Have you lost your smile?

In fiecare zi ne pierdem intr-o mare de probleme si griji. Fiecare din ele ne doboara si ne taie aripile in fiecare zi, luandu-ne din avant. Mergem pe strada cu privirea fixata, ochii tristi si ingrijorati, mainile inclestate si pasi rapizi. Salutam in graba cunoscutii, evitand sa ne oprim si sa stam de vorba. Iar daca o facem, o facem formal. Sincer acum, cati dintre voi raspund la intrebarea "Ce faci?" cu un bine plictisit sau cati dintre voi chiar sunteti interesati de ce face celalalt cand adresati intrebarea? Lucrurile merg inainte cu o viteza uluitoare...asta este caracteristica vremii in care traim. Nu avem timp sa dezgropam trecutul insa nimeni nu ne opreste sa pretuim prezentul.

Ce propun eu?

Faceti cativa pasi inapoi si amintiti-va sa ii pretuiti pe cei dragi.

Zambiti pentru a lumina atat ziua voastra cat si a celor din jurul vostru.

Nu lasati grijile si problemele sa va umbreasca fericirea.

Va mai intreb o data: Have you lost your smile??