Random love

Si se întâmplă uneori ca, din întâmplare, plictiseală sau glume, lucruri speciale să se întâmple. Nu ştii cum, nu ştii de ce …tot ce poţi descrie este sentimentul călduţ pe care îl simţi în interiorul tău, ce contrastează puternic cu frigul de afară. E frumos, cum să nu dar…cine se aştepta? Te ia pe nepregătite, făcându-te să te minunezi şi tu de ironia destinului. Te face să regreţi toate zilele în care credeai că numai în poveşti şi în filmele de dragoste siropoase exista un HAPPY ending.

Revenind, pentru a mia oară, la vorba lui Peter Pan, am început să îmi schimb concepţia despre lume, în general. “De fiecare dată când spui că zânele nu există, o zână moare”. Si, vreau să spun că acum sunt convinsă că zânele există (metaforic vorbind)…dar asta nu le aduce înapoi la viaţă pe cele deja pierdute. Ok…poate vă întrebaţi ce tot aberez eu aici…e mult mai simplu decât pare. De fiecare dată când spuneţi că un lucru nu vi se va intâmpla niciodată, omorâţi o şansă ca acel lucru să se întâmple. Pesimismul îmi este, în oarecare măsură, o trăsătură …dar este educabil. Incet încet voi învăţa să am mai multă încredere în mine.

Cât despre lucrurile care se întâmplă atunci când te aştepţi cel mai puţin…lăsaţi-vă surprinşi!

...Drumul ne creştea sub picioare ...

Drumul ne creştea sub picioare pe măsură ce făceam paşi…Aşa sună primul vers din Veritasaga- Nu se ascultă, se simte. Nu ştiu în ce măsură au gândit ei versul ăsta…dar pe mine m-a făcut să mă gândesc la multe lucruri.

Mă simt stăpână pe viaţa mea. Simt că îmi pot controla destinul şi simt că fiecare pas făcut îmi aduce o mie de posibilităţi şi îmi omoară alte 1000 de posibilităti. Imi vine să râd când mă gândesc la regretele care le aveam înainte de a realiza că viaţa nu are nici BACKSPACE nici UNDO.

Ai în mâini soarta ta. Ai puterea de a lua decizii, de a face schimbări, de a modifica viitorul, de a o lua de la capăt. Poţi desena un zâmbet, poţi şterge o lacrimă, poţi îndulci o privire, poţi lupta contra unei insulte.

In călcâiul tău stă decizia ce se va materializa la următorul pas. Fie că vei călca pe pământul moale, fie că te vei hotărâ să îţi aspreşti piciorul pe solul accidentat, rămâne la latitudinea ta. Fie că vei purta bocanci rezistenţi, fie că vei călca cu piciorul gol pe zăpada rece, rămâne la latitudinea ta. De vei prefera să simţi nisipul fierbinte al zilelor în care simţi că ai ajuns la capătul puterilor sau vei prefera să ocoleşti nisipul, protejându-te…e decizia ta. E totul despre decizia ta.

Drumul? Se pare că el mereu va creşte sub picioarele tale atâta timp cât îi permiţi să facă asta. Renunţă să crezi în prăpastii…ele nu vor apărea …şi dacă vor apărea…PODUL ITI VA CRESTE SUB PICIOARE PE MASURA CE VEI FACE PASI.

Fii conducătorul tău, ia viaţa în piept şi nu-i lăsa pe ceilalţi sa te conducă. Fă cum simţi…viaţa ta e între tine şi tine…nu a fost niciodată între tine şi ei. Permite-le prietenilor să păşească odată cu tine, în dreptul tău…dar nu le înmâna niciodată sforile agăţate de viaţa ta.

De ce? Pentru că ai o singură viaţă…

Cât de liberi suntem?

OK…democraţie cică. Libertate cică. Dar oare de câtă libertate avem noi parte în ţara asta? Nu cumva trăim cu o intensă senzaţie a libertăţii? Te complaci? Iţi pasă? Eşti orb? Sau pur şi simplu nu vrei să vezi?

Citind o carte…am dat peste un paragraf fain în care se reflectă clar faptul ca libertatea noastră este limitată într-un mod subtil şi nesimţit. Deci sună cam aşă

Afirmaţia că problemele sunt prea complicate pentru ca individual de rând să le priceapă este un fel de perdea de fum. Dimpotrivă, s-ar părea ca multe din problemele esenţiale ale vieţii individuale şi sociale sunt foarte simple, de fapt atât de simple încât ar fi de aşteptat să le înţeleagă oricine. A le lăsa să pară enorm de complicate, astfel încât doar un “specialist” le poate înţelege, şi chiar şi el numai în domeniul său limitat, tinde de fapt – şi deseori intenţionat – să descurajeze oamenii să mai aibă încredere în propria lor capacitate de a gândi. Individul se simte prins, fără să poată face ceva, în masa haotică şi aşteaptă ca specialiştii să descopere ce să facă şi încotro să meargă.

DECII? Suntem liberi? Incă mai credeţi asta?Eu zic că societatea ne limitează emoţiile, ne încurajează tendinţa de conformare.

Hai să luam…hm…problema religiei. Subiect universal, nu crezi?Emoţia reprimată? Simţul tragediei. Fiecare cultură abordeaza tema morţii diferit.
Să luam grecii…ei au descris moartea ca o continuare mohorată a vieţii.
Egiptenii?Indestructibilitatea trupului uman.
Evreii? Stare de fericire şi dreptate ce trebuie atinsă de omenire.
Creştinismul a făcut din moarte ceva ireal şi a încercat să consoleze individual nefericit prin promisiunea unei vieţi după moarte.
EPOCA NOASTRA neagă pur şi simplu moartea şi odată cu ea un aspect fundamental al vieţii. In loc ca individual să o conştientizeze şi să o transforme într-un motiv pentru care ar trebui să se bucure de viaţă în fiecare zi, individul este forţat să o refuleze.

O seara placuta!

Altruismul, un egoism mascat

Iubesc să ajut oamenii din jurul meu. Iubesc să fiu de folos, să fac voluntariat, să donez, să renunţ la locul meu din autobuz în favoarea unei bătrânele, să explic un curs unei colege ce nu l-a înteles, să-mi vizitez bătrânelele de la căminul de bătrâni etc.
Până acum câteva zile m-aş fi numit o altruistă convinsă. Acum cred că sunt o mare egoistă. De ce? Păi cum de ce?!

Pentru că în urma acestor comportamente mă simt împlinită. După ce ajut pe cineva, mă simt utilă, din care rezultă că ma simt fericită. Simt că pot face o schimbare, simt că sunt motivul pentru care celălalt e mai bine. Si dacă ăsta nu e egoism, atunci ce e?!

Nu cumva fac toate astea ca atunci când pun capul pe pernă să adorm liniştită!? Gândiţi-va puţin…a existat vreun moment în care voi aţi făcut o faptă buna fără să vă simţiti bine apoi? Eu, una, când fac aşa ceva, toata ziua mea se înseninează. Se pare că asta e recompense mea. Atunci mai putem vorbi despre comportament fără recompensă?
Eu?! O fac pentru mine. Alţii? O fac pentru recompensa divină? Alţii alţii? O fac să fie apreciaţi de societate.

Când o să am destul timp liber, o să fac un mic experiment. Vreau să aflu dacă există vreun comportament prosocial care, odată făcut, să nu-mi aducă niciun fel de satisfacţie.
Dar până atunci, întrebarea mea pentru voi este: “Altruismul” meu mă face mai mult sau mai puţin egoistă decât o persoană care nu face nimic în folosul comunităţii?!

Mii de scuze

Ai o zi proastă. Defapt, fiecare zi e una proastă. Te trezeşti cu gândul că a mai venit o zi…ce rahat! N-ai tragere de inimă să te îmbraci şi să porneşti la drum. Iţi vine să îţi pui plapuma în cap până în ziua când…ei bine, când te va înţelege cineva.
Lasă, o să vină şi vremea mea, îţi spui în timp ce tragi pe tine geaca groasă. Dar nici tu nu crezi cuvintele astea.
Dar părul? Uff…iar o să râdă de părul meu. Mă întreb ce nume o să îmi pună azi…dar lasă, au ei idei destule.
Si deschizi uşa în timp ce mâna îţi rămâne blocată timp de 2 secunde pe clanţa rece.
Ajungi în faţa liceului şi oftezi adând. “Ei bine, acu-i acu”. Urci scările şi ajungi în faţa uşii cu pricina. După o gură adâncă de aer, găseşti curajul şă intrii.
E in regulă, nimeni nu se uită la mine.
Asta până când diva din ultima bancă bufneşte în râs într-un mod fals şi zgomotos. A zis ceva de geaca ta. Tu n-ai auzit decât “ca mamaie” şi “penibil”. Ce ai făcut tu să meriţi asta??

Cu această ocazie vreau să îmi cer scuze tuturor persoanelor marginalizate vreodată de mine. Chiar de nu sunteţi mulţi, nu meritaţi asta. Imi imaginez, abia acum, ce chin groaznic este să nu fii acceptat. Eram copilă, mi se părea amuzant să zic anumite lucruri. Acum îmi vine să intru în pămând de ruşine. Nu ştiu câti dintre voi o să citiţi asta, dar celor care o faceţi, vă doresc NUMAI BINE!!!
Iar pentru voi, cei care în continuare sunteţi cum eram eu, vă dedic din tot sufletul acestă melodie…pe mine videoclipul ăsta m-a făcut să realizez anumite lucruri.
http://www.youtube.com/watch?v=dwvqE8S4D8c

Hai...o zi buna!

Fii tu Moş Crăciun anul acesta.

Cam aşa sună îndemnul meu şi al colegelor mele de camera. Pentru că tot vin sărbătorile de iarnă, noi ne-am gândit să face ceva pentru căminul de persoane fără adăpost de pe strada Zizinului (Adresa : str. Zizinului nr.126C, Braşov, după podul de la Gemenii,). Si cum bani am zis să nu strângem, ne-am gândit să facem…o donaţie de haine.

“DECI” rugămintea noastră sună cam aşa: Dacă aveţi cumva acasă haine pe care nu le mai purtaţi SAU pur şi simplu aţi vrea să le donaţi unor persoane care au mare nevoie de ele, le puteţi dona centrului de mai sus.
CUM? Eu & my roomie le strângem, urmând ca apoi să ne însoţească cine doreşte pentru a le duce.
CAND? Până pe 20 decembrie, spunem noi, pentru că în vacanţa de iarna plecăm fiecare pe la casele noastre.
DE CE? Pentru a-i ajuta şi pe alţii să simtă spiritual sărbătorilor.
CINE este dispus să doneze haine, îmi poate lăsa un mesaj pe blog sau aici, urmând ca apoi să luăm legatura.
A, da…dacă vreţi sa spuneţi mai departe…chiar vă rog.
Am luat legătura cu doamna psiholog de acolo si mi-a spus că în mare parte caminul adaposteste bărbaţi. Dacă se vor strange şi multe haine pentru femei, sunt sigură că putem găsi împreuna un centru unde le putem dona.

Număr de contact : 0724 339262 Andreea

Sau lasati un comment daca este mai usor

O zi frumoasaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!!

Caută-mă tu...

Dragoste…un cuvânt care poate lua 1000 de sensuri, pe care toţi îl căutăm pe 1000 de drumuri, pe care toti îl râvnim 1000 de nopţi, pe care toţi îl trăim 1 dată (spune lumea).
Dar, până la urmă, la ce se rezumă verbul “a iubi”?
Sincer, nu ştiu dacă definiţia din DEX m-ar ajuta cu ceva. Nu cred că ceva atât de abstract poate avea o definiţie logica ce poate fi înţeleasă de toată lumea. Defapt, nu cred că poate exista o definiţie deloc.
Si la un moment dat te trezeşti cu sentimentul că e posibil să te fi i îndrăgostit. Defapt, simptomele ar fii fluturii în stomac, starea aeriană şi…şi nenumăratele minute petrecute pe pernă în aşteptarea somnului. Asta să fie? Sau e mai mult?

Cum rămâne cu sentimentul că dintr-o dată gravitaţia dispare şi simţi că pluteşti pe un noruleţ pufos?!
Cum rămâne cu “day dreaming”-ul care te face să decolezi de pe Terra spre planete ştiute numai de tine?
Cum rămâne cu plimbările prin parc într-o toamnă geroasă, când numai foşnetul frunzelor uscate mai distrage atenţia?
Cum rămâne cu îngeraşii de zapadă făcuţi după o lungă cautare a unui petic de zăpadă neatins?

Nu ştiu câţi dintre voi vă declaraţi “nişte fericiţi” pe plan sentimental…defapt nu ştiu câţi dintre voi măcar căutaţi ceva similar cu iubirea. Nici nu m-aş mira. Oricum iubirea a încetat de mult să mai fie o prioritate pentru unii.
Cât despre mine, pe mine mă depăşeste situaţia. M-am săturat să te caut. Caută-mă tu!

O mască nouă în fiecare zi

Azi m-am hotărât. De mâine o sa port o mască. Nu…nu am nicio confunzie în ceea ce priveşte identitatea mea…mă refer la mască cumparată din farmacie.
Disperată de ştirile care rulează cu disperare oriunde deschid televizorul, speriată de atatea morţi şi atâta isterie provocată de acest virus ( dacă există un virus), m-am hotărât ca astăzi sa merg cu două colege să ne cumpăram, şi nou ca omul, câte o mască. Prima farmacie – Ne pare rău…ieri le-am primit…in câteva ore s-au vândut toate. Măi sa fie, ne gândim noi…credeam ca suntem singurele ciudate.
Următoarele farmacii- aceeaşi poveste. In sfarsit, găsim noi şi ne cumpărăm cate 4 de fiecare. Că doar sunt 0.5 lei/una. Probabil o să le port in autobuz când toată lumea are o plăcere să îmi sufle în ceafă . Dar mai vedem…
Voi ce credeţi? E pe bune gripa sau e decât o metodă ingenioasă de a pune industria farmaceutica pe picioare?
O zi faină.

Review in viata mea

Aflandu-ma, nu stiu din ce motiv, la o ora de pedagogie, m-am gandit sa mai iau o pauza de la vorbele profului care oricum suna ca un cantec de leagan pentru mine. Deci, am pornit cu gandul departe...asa de departe incat mi-a fost imposibil sa ma intorc pana la sfarsitul cursului.

Si m-am trezit copil. Sa fi avut vreo 6 ani, "eleva" la o gradinita cu program prelungit. Era un baiat acolo, Sebi pe numele lui, care avea o sabie de lemn. Sebi a fost prima mea iubire dar si prima dezamagire deoarece o placea pe o anume Andreea pe care o saruta mereu pe obraz. Nici nu il judeca, avand in vedere ce fata aveam. Eh...si atunci am inceput eu sa dau de greutatile vietii :) .

Dar gata, acum am 9 ani si sunt o fetita cam...antisociala. Copiii de afara nu prea vor sa se joace cu mine (poate pentru ca de fiecare data cand cineva ma supara ma duceam in fata balconului si "Mamaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa". Dar am si amintiri frumoase. Mergeam cu copiii in fiecare zi sa ne luam suc la tec de la magazinul de la strada. Cand vedeai ca sunt muzgurita la gura cu alta culoare, insemna ca am schimbat sortimentul. Si ce bucurie mai era cand strangeam figurine. La "Frunza" niciodata nu m-am bagat dar nu ezitam niciodata sa joc Badoga, Alergatea sau Flori, Fete si Baieti.

La 12 ani eram mai bine. Aveam prietene, invatam impreuna versurile melodiile si apoi cantam in fata celorlalti. Aveam o tendinta spre cocalarism, imi placeau lucrurile sclipitoare si cumparam tot felul de cercei colorati.

Hm...14 ani. Aici a venit primul prieten...si tineam asa de mult la el dar, fiind copii, n-a tinut. Iar apoi 15 ani si a venit si liceul. M-am desprins de mediul meu si am intrat in altul, mult mai nemilos as putea spune. Dar liceul a fost cel mai bun lucru din viata mea, desi nu credeam ca voi spune asta vreodata. Certurile, rautatile, betiile, glumele, iesirile...tot tot tot. Dar, toate s-au dus.

Pe la 17 ani locuiam cu prietena mea. Si rare erau serile cand nu ieseam, in care nu cantam ca zapacitele melodiile pe care le stiam (sau nu) pana disperam vecinii, in care ne povesteam pana noaptea tarziu orice fleacuri. Si-mi aduc aminte cum ea facea pe fantoma printr-un geam de termopan gros( stia ea fobia mea) iar eu o incuiam in balcon de fiecare data cand nu vroia sa gateasca sau sa faca curat. Curatenie insemna sa ne aruncam hainele in sifonier pana la refuz...si asta numai cand suna mama si "Adi, sosesc in 10 minute"...

Si am 18 ani....OK. Bac, facultate...deci facultate frate. Pa-pa hometown unde imi spala mama sosetele, unde imi gestiona mama banii. Si nu numai ca am plecat in alt oras, am plecat la camin. Primele nopti stateam cu capul sub patura si plangeam. Ce sa-mi faci? Copil rasfatat. A trecut primul an, nici nu l-am simtit.

Acum sunt in anul II si ma gandesc cu groaza ca sunt la inceputul vietii de adult.

Hey...unde s-a dus copilaria mea???

Dar pana una alta, profu' vorbeste de etapele modelului de instruire si colegamea il priveste visatoare lipita cu capul de banca. Sau nu...cred ca a atipit. Eu? Nici nu vreau sa ma gandesc.

Ma intreb...voi ce va amintiti cel mai bine??

O zi faina!

Sunt cine vreau sa fiu

Salut. Mă numesc Andreea. Andreea şi mai cum? Andreea şi atât. Pentru că am prea multe idei, o sa le scriu random.
· Imi place numele de Dreea. Nu ştiu din ce motiv…uite aşa.
· Sunt studentă la psihologie, care este şi marea mea pasiune.
· Am douăj de ani, merg pe 21…logic
· Sunt dependentă de jeleuri şi iubesc tartele cu fructe. Combinate sunt şi mai bune.
· Sunt o fire sociabilă, îmi place să cunosc cât mai multe persoane, să comunic.
· Imi place să citesc. Dar nu orice…am şi eu standardele mele J
· Sunt în zodia Gemeni, asta vorbind de la sine.
· Iubesc animalele şi plănuiesc să deschid un adăpost de câini după terminarea facultăţii.
· Imi este frică de curcani, meduze şi încă vreo 2 chestii. (aparent, nici curcanii nu mă plac foarte mult)
· Imi place iarna, să fac îngeraşi în zăpadă şi să îmi îngheţe nasul.
· Imi place să aud bancuri şi să le reproduc. (îl ştiţi pe ăla cu Ion în noaptea nunţii?)
· Vreau să schimb lumea (ştiu…sună a discurs Miss World)
· Urăsc băile în comun.
· Nu aş refuza niciodată o bere bună.
· Aş merge până la capătul pământului pentru idealurile mele.
· Cred în Făt Frumos dar nu neapărat în calul lui alb ( poate să fie şi maro atâta timp cât nu vorbim de şasă cai frumoş).
· Am motive să cred că un lucru rău aduce 100 lucruri bune.
· Cred în reîncarnare (motive subiective).
· Imi plac lucrurile spontane.

· L-aş vota oricând pe Petter Griffin preşedinte. (da…the fat man)
· Imi doresc foarte tare o pereche de role (Ai auzit Moşule?)
· Am 5 câini, 2 pisici şi o adevărată ferma la ţară. (Mulţumesc Tată Urs)
· Il iubesc pe fratimiu şi nu, nu sunt singură la părinţi. (Imi eşti dator)

Intrebări!? :D