A început cu o listă. Făcută pe 31 decembrie 2009. Ceream multe de la mine în ea. Ceream multe de la ceilalţi. Şi poate şi de la viaţă. Şi cum zilele treceau, le ştergeam pe rând, nereuşind nici pe departe să îndeplinesc ce mi-am propus. Şi mai era numărul unu pe listă…pe care eram sigură că o să îl şterg cu cea mai mare dezamăgire pe 31.12.2010. Pentru e tot ce mi-am dorit vreodată, tot ce am căutat, tot ce nu am găsit. Sau nu găsisem.
Te-am cunoscut undeva prin martie. Te vedeam în faţa mea dar nu te-am văzut cu adevărat. Îţi auzeam privirea dar nu mi-a trecut prin gând să o şi ascult. Restul e poveste.
Acum au trecut 5 luni de când ai revenit în preajma mea. Sunt recunoscătoare pentru multe lucruri, dar cel mai mult pentru faptul că m-ai făcut să simt. Că m-ai scăpat de îngrijorarea că nu am sentimente. Că ai dat voie emoţiilor să zburde în mine. Că eşti lângă mine când îmi e bine. Şi când îmi e rău. Că m-ai făcut să râd. Că nu mi-ai arătat ce înseamnă monotonia. Că îmi mângâi spatele înainte să dorm. Şi, mai presus de toate, că m-ai făcut să şterg „numărul unu” de pe lista! Te iubesc
