duminică, 28 februarie 2010

Are u sure?

Memory full. Ce eroare ciudată. Oare ai ajuns la capătul puterilor? Chiar e nevoie de un format? Bagajul de emoţii chiar te trage înapoi?

Ctrl+A...Selectezi toate informaţiile, amintirile, “fişierele” ascunse, rămăşiţele. Arunci o ultimă privire pe furiş şi, deşi te doare inima, şti ca ele ocupă un spaţiu prea mare in memoria ta şi trebuie şterse. Trebuie eliminate pentru ca tu să funcţionezi normal. Normal...da, sună bine. Abia îţi mai amineşti senzaţia pe care o ai când simţi că faci parte dintr-un întreg pe care majoritatea îl numeşte “restul lumii”.

Delete. Si momentul a sosit. Ultimul gând se duce acolo unde te aşteptai cel mai mult. Ultima întrebare este rezervată pentru: Chiar o fi necesar? Mutatul pe o altă partiţie a devenit imposibil din momentul în care tu, cu toată putere dar şi involuntar, ai înrădăcinat trăirile adânc, mult mai adânc decât poţi săpa tu acum.

Are you sure you want to delete this items? Ce nu ai da acum să existe un buton cu opţiunea “Am I ?”. Nici măcar un icon cu “help” nu mai există. Asta pentru că tu duci lupta cu tine...nu există reguli, nu există multiple posibilităţi...numai un “da” şi un “nu” care nu par deloc să te ajute. Si, gândindu-te la tine, apeşi YES.


EMPTY RECYCLE BIN!

duminică, 14 februarie 2010

Sfaturi pentru viata

Bucurăte-te de frumuseţea şi puterea tinereţii. Stii ceva? Lasă. Nu vei înţelege frumuseţea şi puterea tinereţii decât în momentul în care o vei pierde. Dar, crede-mă, în 20 de ani te vei uita la pozele din tinereţe şi îţi vei aminti cu regret câte şanse ai pierdut şi cât de fabulos arătai. Nu erai aşa de gras/ă pe cât îţi aminteai...

Nu-ţi face probleme în ceea ce priveşte viitorul tău. Sau griji...a-ţi face griji e la fel de util ca mestecatul unei gume în timp ce rezolvi o problemă la algebră. Adevăratele probleme vor fi cele care nu-ţi trec încă prin minte.

Fă în fiecare zi un lucru care te înspăimântă.

Cântă.

Nu fii nepăsător cu cei din jurul tău. Nu umbla cu oameni care sunt nepăsători cu tine.

Nu-ţi pierde timpul cu gelozia. Uneori eşti în faţa, alteori eşti în urma...cursa este lungă şi, la sfărşit, participi numai cu tine.

Aminteşte-ti complimentele primite. Uită insultele. Dacă reuşeşti să faci asta, spune-mi cum.

Păstreaza scrisorile de dragoste. Aruncă extrasele de cont.

Intinde-te!

Nu te simţi vinovat dacă nu şti ce să faci cu viaţa ta. Cele mai interesante persoane pe care le ştiu nu ştiau ce să facă cu viaţa lor când aveau 22 de ani. Unele din cele mai interesante persoane pe care le ştiu nu ştiu ce facă cu viaţa lor nici acum, la 44 de ani.

Fii blând cu genunchii tăi...o să le duci lipsa când nu o să te mau ajute.

Poate te vei căsători, poate nu. Poate vei avea copii, poate nu. Poate vei divorţa la 40 de ani, poate vei ţopăi pe “Dansul pinguinului” la aniversarea a 75 de ani de căsătorie. Orice ai face, nu te felicita prea mult şi nici nu te învinovăţi: alegerile tale implică şi şansele...la fel ca alegerile tuturor.

Bucură-te de corpul tău, foloseşte-l cum poţi...nu-ţi fie teamă de el sau de ce va spune lumea..este cel mai bun instrument pe care îl vei avea vreodată.

Dansează...chiar dacă nu ai unde decât in dormitor.

Citeşte îndrumările chiar dacă nu ai de gând să le urmezi.

NU CITI reviste de modă, te vor face să te simţi urât/ă.

Cunoaşte-ţi părinţii...niciodată nu vei şti când ei o să te părăsească definitiv. Fii drăguţ cu fraţii tăi...ei sunt cea mai bună legătură a ta cu trecutul şi ei vor fi cei ce vor râmăne cu tine şi în viitor.

Inţelege că prietenii vin şi pleacă...în afară de puţinii de care ar trebui să te ţii strâns.

Respectă bătrânii.

Nu aştepta să te întreţină alţii. Poate vei face un împrumut în bancă, poate vei da peste un partener de viaţă bogat...dar nu se ştie niciodată când ele vor înceta să fie o sursă de venit.

Nu îţi bate prea tare joc de părul tău. Altfel, când vei avea 40 de ani va arăta ca la 85.

Ai grija sfaturile cui le asculţi şi...nu uita loţiunea de soare!

Baz Luhrmann - Sunscreen Graduation Speech.mp3

sâmbătă, 13 februarie 2010

Rutină nesimţită.

De ceva vreme azi e la fel ca ieri. Ieri va fi la fel ca mâine. Mă învârt într-un mod bolnăvicios între patru pereţi încercând să găsesc o crăpătură prin care sa respir aer curat. Aer “de afară”.

Oare azi o să ies? mă întreb în timp ce fac ochi pe la ora 12 jumate. Dar scap repede de gând când mă pun în faţa biroului. Verific facebook-ul, trec prin 2 bloguri şi mă scufund in cursuri. Măcar de aş învăţa ceva...Mănânc ceva, fac curat în camera (dacă e rândul meu), vad 2-3 episoade dintr-un serial, mă arunc în pat, mă întorc la birou.

Am I a freak? Sau toţi avem momente din astea în viaţă?

luni, 8 februarie 2010

Prin ochiii Cenuşăresei

Nu am o experienţă vastă de viaţă, multe lucruri nu le-am încercat, multe lucruri nu le-aş încerca şi multe lucruri m-au încercat ele pe mine. In general am fost fericită, m-am simţit completă, am devenit un întreg.

Dar “întregul” nu a mai contat în momentul în care i-am întâlnit privirea – genul de privire care îţi ajunge în suflet şi, de-ar avea loc, ar pătrunde mai departe. Genul de privire ce îţi arde conştiinţa, ce nu te lasă să zâmbeşti, ce îţi roade amintirile frumoase.

Oare citeşte prin mine? Sau sunt doar un obiect ce îi blochează observarea unui orizont nemărginit? Oare sunt eu ceea ce îşi doreşte să devină? Oare tânjeşte după privirea mea lipsită de griji? Si mă apropii încă un pas...

Stătea sprijinită de un gărduleţ cojit, pesemne îi lipsea o aripă. Aripa ce ar putea să îi dea avântul să se bucure de adierea vântului, de soarele arzător şi de copilărie. Aripa ce i-ar transforma fotografia alb-negru într-una color. O aripă de înger ce ar merita-o doar pentru că este copil. Si din alte o mie de motive...dar mai ales pentru că este copil.

Si a trebuit să trec mai departe. Cum pot pur şi simplu să trec pe lângă un copil a cărui speranţă a fost retezată de la o vârstă atât de fragedă? Cum pot şterge o lacrimă de pe faţa unui copil şi cum pot desena un zâmbet? Cum îi pot reda sau crea focul din privire şi cum îi îndepărtez zalele grele? Cum îl descătuşez de ceea ce eu numesc “greutăţi ale vieţii”?

Poate dacă iau un creion? Ii desenez ochiii într-un albastru deschis, cu pleoape lungi şi negre iar buzele într-un zâmbet larg. Ii şterg petele de pe faţă şi le înlocuiesc cu sclipiri de soare. Ii şterg decorul şi o aşez pe o câmpie înflorită, creată numai pentru ea. Ii şterg amintirile şi...îi şterg trecutul...le şterg, le desenez din nou, din nou le şterg. Aş vrea să iasă perfect.

Dar din păcate viaţa nu e o operă de artă. Avem în mână creionul dar guma de şters nu este ataşată. Avem fiecare o viaţă de trăit dar o parte din cine suntem noi o datorăm persoanelor ce lasă o amprentă profundă.

Fetiţa? Cred că mi-a alimentat dorinţa de a face o schimbare căci suferinţa nu o vedea ea...o vedea privitorul!


Merci Silviu pentru poza!! Da, da...merci...si te mai sun si data viitoare daca mai am nevoie de o poza, clar? Hm...

luni, 1 februarie 2010

Si te iubesc cu mila si cu groaza....

Unele melodii sunt predestinate pentru a fi surse de inspiraţie.

Unele melodii lasă cicatrici, alte le vindecă, altele le redeschid.

Unele melodii îţi şterg lacrimile, altele ţi le provoacă.

Unele melodii trec...altele rămân.

Doar ascultă.




video

Melodia e luata de aici.