Artificii

Te credeai mic? Cum de nu ştiai că poţi acoperi tot cerul? Cum de nu ştiai că poţi lumina multe vieţi? Cum de nu puteai vedea în spatele limitelor impuse doar de tine?

Te laşi doborât de solul rece. Eşti înfipt în pământ, ai rădăcini adânci ce nu vor deloc să devină mobile. Te ghidezi după soare deşi nu te-ai întrebat niciodată “Oare ce se ascunde în spatele norilor?”.

Vrei să spun ce am învăţat recent? Te asemeni unor artificii. Ai în tine culoarea stelelor, porţi imprimată în tine o lumină ce poate înrobi bolta cerească. Zâmbetul tău reprezintă sunetul de dinaintea exploziei de sentimente si....BOOOOOOMMMM!!! Tot cerul zâmbeşte!

Lasă-i pe ceilalţi să fie flacăra ce, odată atingându-te, va deveni principala sursă de avânt. Transformă-te într-un joc de lumini, alege-ţi propriile culori....inventează-le chiar.

Eu de curând am aflat ca nu ERAM ceea ce ERAM cu adevârat. Acum chiar sunt un foc de artificii şi...am învăţat că pot să zâmbesc în poze.

O zi faina

Şi uite că am fost şi Moşi Crăciuni!

Mulţumesc tuturor persoanelor care s-au implicat şi ne-au ajutat să ducem la bun sfârşit această idee . Cu siguranţă nu s-ar fi putut fără ajutorul vostru. Iar dacă am adus, măcar pe faţa unei singure persoane, un zâmbet, noi ne-am îndeplinit misiunea. Mai jos aveti câteva poze.


Mulţumesc persoanelor prezente! Si multumesc si celor de la Papusa de Portelan.

Am ales să ducem hainele în jurul orei 5, însemnând ora cinei.

Ne-am gândit totuşi să le îndulcim puţin ziua şi la propriu...

Deşi am fost primiţi foarte bine de către beneficiari, a existat şi o persoană mai timidă care...nu prea a vrut să iasă de sub masă.

In mare, a fost o experienţă plăcută şi cu siguranţă constructivă. Ne bucurăm din tot sufletul că am putut face ceva pentru ei. Deasemenea, am hotărât să ne mai implicăm împreună şi in proiecte viitoare. Când o să apară ceva, cu siguranţă o să vă anunţ.

Dar până atunci, noi vă urăm SARBATORI FERICITE şi un an nou plin de împliniri!

O viaţa de iubire sau viceversa

Oare cum o fi? Oare ce sentiment ai când te trezeşti după 30 de ani de căsnicie lângă o persoană care, deşi nu mai arată ca în prima zi, poartă în privire aceeaşi dragoste pentru tine? Oare ce sentimente te încearcă atunci când, deşi ai vederea slăbită, poţi vedea în ochiii celuilalt lumea întreagă?

Oare inima îţi pulsează tot atât de repede atunci când, deşi observi că ridurile au început să apară pe faţa ei, încă o poţi numi prinţesa ta?

Va iubesc mult. Vă iubesc pentru că aţi ştiut să ma creşteţi, pentru că aţi stiut câtă libertate să îmi daţi, pentru că nu m-aţi sufocat niciodată şi pentru încrederea nemărginită pe care o aveţi în mine. Va iubesc pentru că aveţi o mângâiere caldă, că trageţi din greu pentru mine şi pentru că de fiecare dată când vin acasă îmi vine să urlu de bucurie.
E ziua voastră. Acum aveţi 29 de ani. Tot respectul şi dragostea mea. O meritaţi.

Dragă Moş Crăciun,

Sunt eu, Andreea. Stiu, eşti surprins. Am încetat să îţi mai scriu din momentul în care am aflat că nu exişti..sau cel puţin aşa mi-au spus ei. Deci, ma aflu aici, în faţa monitorului, într-o altă seară de decembrie geroasă, scriindu-ţi aceste rânduri. Nu te îngrijora… nu îţi mai cer jucării…acum aş vrea doar…

Adu-mi te rog o bulă mare de săpun. Suficient de mare încât să încapă în ea toate visurile şi idealurile mele dar suficient de mică încât să mă simt în ea ca în primele 9 luni de viaţă. Fă-o suficient de rece încât să îmi simt sângele pulsând în vene dar suficient de caldă încât să mă dezbrac uşor, uşor de toate “hainele” ce mi-au îngreunat drumul de multe ori. Nu-i da gravitate…lasă-mă să plutesc în ea, promit să nu o sparg. Fă-o te rog transparentă, spre un gri deschis, dă-i oglindire şi lasă-mă să mă reflect în ea (promit că nu o să mă strâmb prea mult). Lasă lumina soarelui să se reflecte în particulele de săpun şi apoi să bată mii de nuanţe de auriu pe faţa mea zâmbitoare. Aş dori deasemenea un sistem stereo, să mă surzească cu sunetele minţii mele.

Stiu Moşule, acum îţi faci calculele.
Cum o să o transporţi până aici?
Oare renii o pot căra?
Oare se va sparge dacă vei fi neatent?
Pot spiriduşii tăi să o construiască?O vei termina înainte de Craciun?
O merit?

Dar eu ştiu că poţi…o vei face pentru ca eu să îmi recapăt încredea în tine.
Eu o să te aştept cuminte şi promit să îti las pe hol lapte şi prăjituri. Poate de data asta o să te şi atingi de ele, poate o să vii. Nu o mai lăsa pe mama să organizeze totul (dă-i şi ei ceva timp liber, dacă suntem aici).

STIU CA EXISTI. TU STII?

Fotografie: Silviu (http://hudini-silviu.blogspot.com)

Zbor de fluturi

Intinde-ţi aripile. Lasă-ţi încet greutatea corpului în voia vântului, lasă-l să te poarte unde vrea el. Inchide-ţi pleoapele grele şi învaţă să vezi prin simţuri. Lasă aerul rece să îţi taie respiraţia, uită de norme, uită de gravitaţie, uită de probleme.

Uită de tine. Uită că ai suferit odată, uită că ai renunţat de multe ori, uită că ai un trecut. Lasă rafalele de vânt să te rostogolească, fă-te pierdut. Regăseşte-te…pierde-te din nou. Ia-ţi avânt de pe solul rece si înfruntă orizontul. Lasă libertatea să îţi trimită fiori pe spatele încordat. Relaxează-te. Invaţă să zâmbeşti.


Zboară. Lasă rutina în spate, învaţă să îţi trăieşti fiecare clipă ca şi cum ar fi ultima. Nu-ţi fie frică de căzături…deşi ele iţi vor tăia elanul pentru câteva momente, îţi vor întări aripile înzecit. Increde-te în forţele proprii, mergi pe drumul tău şi tinteşte sprea cea mai ridicată altitudine.

Pluteşte. Lasă-ţi corpul greoi să leviteze, lasă-l să se mişte in bătaia vântului lin sau a uraganului ce vine ameninţător. Lasă rutina…fă ceva neaşteptat. Surprinde-te pe tine, crează-ţi o amintire frumoasă. Profită de viaţă!

Fotografie: Silviu ( http://hudini-silviu.blogspot.com )

Vouă, veteranilor!

Respectul meu pentru fiecare veteran care citeşte asta. Nu, nu mă refer la veteranii de război…ci ma refer la eroul din fiecare persoană care îşi plimbă ochii pe aceste rânduri.

Da voi, ostaşilor, ce aţi trecut prin nenumărate bătălii cu fruntea sus.

Voi, soldaţilor care nu aţi dar bir cu fugiţii la fiecare obstacol întâlnit în calea voastră. Voi, eroilor, ce aţi preferat să îi puneţi pe alţii în faţa voastră şi să vă puneti în pericol pentru a face un bine.

Voi, combatanţilor, care aţi luptat din răsputeri pentru credinţele voastre, pentru ideile voastre, pentru drepturile voastre.

Voi, militarilor, ce aţi ştiut că uneori un gest făcut din suflet valorează mult mai mult decât 1000 de cuvinte.

Voi, luptătorilor înfocaţi, idealiştilor, visătorilor ce, cu curajul şi optimisul vostru, aţi schimbat lumea.

Voi, războinicilor, ce aţi militat pentru triumful ideilor proprii, nelăsându-vă călcaţi în picioare.

Voi, voluntarilor, ce nu aţi ezitat niciodată să oferiţi un zâmbet şi o vorbă caldă oamenilor ce, în vremuri grele, se refugiau în braţele voastre.

Voi, comandanţilor, ce, deşi spiritele se încingeau în jurul vostru, aţi ştiut să îi ţineţi aproape şi uniţi pe cei dragi, prezentându-le perspective unei zile noi.

Voi, fruntaşilor, ce aţi ştiut întotdeauna că nu exista “nu pot” ci există numai un “nu vreau” mascat.

Voi, caporalilor, ce aţi fost mereu o forţă propulsatorie pentru cei din jurul vostru.

Voi, sergenţilor, ce v-aţi îndeplinit cu succes misiunea de a fi părinte, copil, nepot, prieten, soţ/ie, confindent.

Voi toţi, veterani ce cu uşurintă aţi câştiga o medalie pentru ceea ce sunteţi, aţi câştigat în schimb respectul meu. Să nu încetaţi niciodată să faceţi lucrurile în care credeţi cu adevărat, lucrurile care vă fac fericiţi, lucrurile ce vă dau sentimentul de împlinire. Deşi adeseori poate treceţi neremarcaţi, deşi simţiţi că uneori nu primiţi ceea ce vi se cuvine, nu uitaţi niciodată că voi sunteţi adevăraţii eroi. Căci eroismul nu constă în cât de des vi se recunosc meritele, în cât de mulţi linguşitori aveţi în spate sau în cât de cunoscute devin acţiunile voastre…ci constă în ambiţia de a face încă o fapta eroică.

O zi frumoasa.

Text: Dreea (http://dreea1606.blogspot.com/)

Fotografie: Silviu ( http://hudini-silviu.blogspot.com/ )

Tatuaje permanente

Le port imprimate pe pielea mea ca pe nişte cicatrici adânci, ce nu vor dispărea niciodată. Sunt bătute pe inima mea cu cerneală colorată, uşor strălucitoare. Le port în fiecare zi, mă îmbrac în ele, mă ghidez după ele, le las să vorbească. Le respir, le eman, le visez, le trăiesc.

Despre ce vorbesc eu? Despre avalanşele, uraganele, tornadele de sentimente ce se nasc şi cresc în mine. Sentimentele ce m-au marcat la un moment dat, ce m-au făcut să iau anumite decizii, ce mi-au călăuzit calea ca nişte felinare într-o noapte fără lună.

Iubesc. Pot iubi necondiţionat deşi uneori nu strică să primesc câte ceva înapoi. Urăsc. Detest anumite lucruri, mă aprind repede, simt cum sângele mi se transformă în lavă uneori. Mi-e dor. Imi vine să mă urc pe pereţi când mă gândesc ce bine îmi era în liceu (mă rog, nu mă plâng nici acum).

Mă încearcă 1000 de stări contrarii. Sunt calmă şi totuşi agitată. Vreau să mă distrez dar totuşi mi-e silă. Imi vine să râd dar mi-e greu să îmi încordez muşchii feţei. Imi vine să îmi iau o vacanţă dar totuşi îmi e silă să îmi fac bagajul. Da…o vacanţă. Mi-ar prinde bine o vacanţă.