Când te simţi gol şi tot ce te umplea vreodată te-a lăsat ca o fântână secată,
Când îţi priveşti mâna cum tremură şi realizezi că nu vei mai putea mângâia vreodată firav,
Când vrei să străbaţi munţii dar tot ce poţi străbate e jumătate de odaie prăfuită de negurile vremii,
Când, în sfârşit, vrei să înţelegi privirile dar tot ce poţi vedea este umbra unui chip,
Când ai impresia că ziua de azi este preludiul anticamerei întunecoase de mâine,
Când îţi priveşti reflecţia şi realizezi că întotdeauna este loc de mai rău,
Când simţi că duci pe umeri greutatea unei întregi omeniri,
Când suspini adânc între vorbele „înainte era altfel”,
Când eşti singur, părăsit, lăsat de-o parte…
Atunci eşti bătrân!
