Simţi şi tu?

Mă uit la restul lumii prin lucirea ştearsă a unui geam murdar. Deşi razele abia pătrund prin stropii de pământ uscat, eu nu ezit să le zâmbesc fals, un zâmbet ce ascunde în spatele său o mie de înjurături dure...dar pline de noimă.

Caut un colţişor prin care i-aş putea vedea clar...şi mie mi s-a luat să îi văd distorsionaţi şi hidoşi. Ii văd cu 1000 de ochi, fiecare privind într-o altă direcţie, 1000 de guri, fiecare vorbind câte un neadevăr ce îl completează pe celălalt, îi văd cu prea multe creiere şi prea puţine inimi. Ii văd cu prea mulţi pumni şi prea puţini obraji, prea multe arme şi prea puţine scuturi, prea multe guri şi prea puţine urechi.

Ating cu vârful degetelor geamlâcul rece şi strâng pumnul.Imi calculez forţa cu care trebuie să lovesc împărţită la durerea cioburilor prinse în mâna mea. Scad dezamăgirea care e posibil să o simt şi ridic totul la pătrat. Rezultatul? O mie de cioburi murdare, două picături de sânge în cădere şi o fereastră fără geam.

Pregătită să fiu orbită de lumina puternică, am dat peste raze de întuneric. In spatele ferestrei murdare? O lume plină de praf...poate distorsiunea nu venea de la geam până la urmă. Poate vine de la ei...poate am eu firişoare de praf în ochi.

Cu gândul la mulţimea de oameni...mă fură încet somnul. Oi visa o mare de oameni curaţi şi goi....o ceată de oameni normali...Dar oare trăiesc printre ei? Asta să fie normalul??