Viaṭa mea ca un joc de ṣah

Pe-o margine de lume stătea nebunul, ṣi a zis:

“Oameni frumoṣi, eu vreau să plec d-aici, viaṭa nu merită trăită doar în vis!”

Nu era sănătos căci căutarea îl imbolnăvise...

Ṣi singurele zâmbete ce le zâmbea erau zâmbite doar în vise...

Dar să vă spun de ce m-am adresat eu cu “nebunul”

Ṣi să vă spun de ce în lume nu-s o mie, e doar unul!

Cu siguranṭă eu sunt el, cu siguranṭă cel puṭin o dată-n viaṭă ṣi tu ai fost

Căci rostul nu ṭi-l capeṭi brusc căci d-aia se numeṣte ROST!

Nebunul nostru din poveste îṣi căuta menirea.

La margine de lume, prăpastia părea tot una cu trezirea.

Voia să afle cine e, de ce-i aici ṣi nu în altă parte

Voia să afle de se termină aici sau viaṭa îi mai dă o carte!

Pe când cu un picior în gol îṣi clătina suflarea,

Bătrânul rege a apărut ṣi ṣi-a făcut mutarea.

“Copilul meu, viaṭa nu-i joc de ṣah, nu mai există o revanṣă!

Ci ai o singură mutarea, o accepṭi, nu ceri a doua ṣansă.”

Viaṭa nu are cronometru, nu-l poṭi opri ca să-ṭi gândeṣti miṣcarea!

O faci cum pe moment îṭi vine, cu riscul de-a trăi cu remuṣcarea!
Din pătrăṭelul alb cu siguranṭă poṭi sări pe  cel închis...

Ai doar în minte valoarea unui compromis!

Nebunul tot nebun rămâne, a răsuflat ṣi a sărit!

Ṣi jos îl aṣtepta o stâncă de care incredibil de puternic s-a lovit...

A învăṭat el din greṣeli? Eu cred că nu căci l-am văzut urcând

Iar dealul plin de pietre ṣi nisip, având acelaṣi gând.

Dragilor mei, nebunul din poveste sunt chiar eu.

Căci m-am lovit de stâncile rigide mereu, mereu ṣi iar mereu.

Abia m-am ridicat ṣi după ṣocul de mine trăit...

Astăzi apuc pe alt traseu, nu vreau să sar la nesfârṣit...