sâmbătă, 6 martie 2010

Tic....tac!!

Privesc în mod insistent ceasul de pe noptieră. Am impresia că, lent, minutele se scurg înapoi, lăsându-mă pe mine pradă unui viitor ce comemorează trist trecutul. Aceeaşi greşeală repetata într-un sincron trist şi dureros, aceeaşi greşeală pe care am jurat de fiecare dată că nu o sa o mai repet.

Si dintr-o dată secundarul nu mai mişcă. Timpul nu se mai materializează în bătaia insistentă a unui ceas cu geamlâcul spart. Nu se mai materializează nici în sunetul soneriei mele, nici în paşii ce lăsau urme în pământul ud, nici in numărul de respiraţii ce le auzeam ca un ecou în urechea mea. Ci doar s-a oprit. Ca şi bătăile inimii ce nu mai pulsează aşa repede ca odinioară. Ca şi notele muzicale din simfonia ce uneori mă asurzea. De parcă constelaţia ce uneori îmi umplea bolta s-a despărţit brusc în nenumărate zodii atât de diferite...şi eu încerc doar sa mă regăsesc într-una din ele.

Oare te gândeai vreodată că ultimul pas pe care l-ai făcut cu intenţia de a îndepărta de mine a fost pasul cu care ai început să zideşti peretele rece? Oare materialul casabil nu îţi era la îndemnână de ai ales să îl construieşti cu cărămizi reci, ce nu pot fi distruse de mâinile mele fragile? Oare ştiai că întregul meu corp este construit în aşa măsură încât nu-l mai pot întoarce, nici măcar pentru o ultimă privire?

Si, punându-ţi bazele în inocenţa mea şi în puterea mea de a transforma subit un punct într-un nou paragraf, ai ales să pleci. Insă ceea ce nu ştiai este că următorul paragraf nu este despre tine...niciodată nu a fost menit să fie!

1 comentarii:

Hudini Silviu spunea...

la multi ani tuturor domnisoarelor si doamnelor care viziteaza acest blog .. si bineinteles si detinatoarei acestui blog

ma inclin cu respect