miercuri, 4 noiembrie 2009

Review in viata mea


Aflandu-ma, nu stiu din ce motiv, la o ora de pedagogie, m-am gandit sa mai iau o pauza de la vorbele profului care oricum suna ca un cantec de leagan pentru mine. Deci, am pornit cu gandul departe...asa de departe incat mi-a fost imposibil sa ma intorc pana la sfarsitul cursului.

Si m-am trezit copil. Sa fi avut vreo 6 ani, "eleva" la o gradinita cu program prelungit. Era un baiat acolo, Sebi pe numele lui, care avea o sabie de lemn. Sebi a fost prima mea iubire dar si prima dezamagire deoarece o placea pe o anume Andreea pe care o saruta mereu pe obraz. Nici nu il judeca, avand in vedere ce fata aveam. Eh...si atunci am inceput eu sa dau de greutatile vietii :) .

Dar gata, acum am 9 ani si sunt o fetita cam...antisociala. Copiii de afara nu prea vor sa se joace cu mine (poate pentru ca de fiecare data cand cineva ma supara ma duceam in fata balconului si "Mamaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa". Dar am si amintiri frumoase. Mergeam cu copiii in fiecare zi sa ne luam suc la tec de la magazinul de la strada. Cand vedeai ca sunt muzgurita la gura cu alta culoare, insemna ca am schimbat sortimentul. Si ce bucurie mai era cand strangeam figurine. La "Frunza" niciodata nu m-am bagat dar nu ezitam niciodata sa joc Badoga, Alergatea sau Flori, Fete si Baieti.

La 12 ani eram mai bine. Aveam prietene, invatam impreuna versurile melodiile si apoi cantam in fata celorlalti. Aveam o tendinta spre cocalarism, imi placeau lucrurile sclipitoare si cumparam tot felul de cercei colorati.

Hm...14 ani. Aici a venit primul prieten...si tineam asa de mult la el dar, fiind copii, n-a tinut. Iar apoi 15 ani si a venit si liceul. M-am desprins de mediul meu si am intrat in altul, mult mai nemilos as putea spune. Dar liceul a fost cel mai bun lucru din viata mea, desi nu credeam ca voi spune asta vreodata. Certurile, rautatile, betiile, glumele, iesirile...tot tot tot. Dar, toate s-au dus.
Pe la 17 ani locuiam cu prietena mea. Si rare erau serile cand nu ieseam, in care nu cantam ca zapacitele melodiile pe care le stiam (sau nu) pana disperam vecinii, in care ne povesteam pana noaptea tarziu orice fleacuri. Si-mi aduc aminte cum ea facea pe fantoma printr-un geam de termopan gros( stia ea fobia mea) iar eu o incuiam in balcon de fiecare data cand nu vroia sa gateasca sau sa faca curat. Curatenie insemna sa ne aruncam hainele in sifonier pana la refuz...si asta numai cand suna mama si "Adi, sosesc in 10 minute"...

Si am 18 ani....OK. Bac, facultate...deci facultate frate. Pa-pa hometown unde imi spala mama sosetele, unde imi gestiona mama banii. Si nu numai ca am plecat in alt oras, am plecat la camin. Primele nopti stateam cu capul sub patura si plangeam. Ce sa-mi faci? Copil rasfatat. A trecut primul an, nici nu l-am simtit.

Acum sunt in anul II si ma gandesc cu groaza ca sunt la inceputul vietii de adult.

Hey...unde s-a dus copilaria mea???

Dar pana una alta, profu' vorbeste de etapele modelului de instruire si colegamea il priveste visatoare lipita cu capul de banca. Sau nu...cred ca a atipit. Eu? Nici nu vreau sa ma gandesc.


Ma intreb...voi ce va amintiti cel mai bine??

O zi faina!

11 comentarii:

Doppelganger spunea...

Brilliant post. @-)

Yeah, si pe mine ma sperie un pic cand ma gandesc "fuck...deja sunt adult?". I have lots of happy and cute memories, except that they're all mine so I won't be telling them to soon to anyone. :)


Hands up for the post. Absolutely brilliant.

Matthers spunea...

CAP. o sa fac o poezie din supa alfabet. de indata ce gasesc supa alfabet pe undeva:))

Rappa_ru' spunea...

Foarte frumos postul...si mie imi place sa revad prin fata ochilor momentele frumoase ale vietii mele, dar si cele cu mai putin soare, pentru ca atunci imi dau seama prin ce am trecut ca sa ajung aici si ce m-a determinat, maturizat cel mai tare:)...si eu imi vreau copilaria inapoi, doar ca simt ca e cam plecata de ceva vreme...pana una alta, singurele momente cand ma simt copil, sunt cele in care sunt foarte fericit:)...ceea ce iti doresc si eu, sa fii fericita:)...o seara buna si multumesc de vizita:)

dreeandreea spunea...

Multumesc mult pentru comentarii. Asa e...sentimentul ala de fericire ne duce cu gandul la copilarie...nu eram fericiti mereu atunci cand nu aveam griji? Ne maturizam dar nu ar trebui sa pierdem niciodata copilul din noi!

Doppelganger spunea...

Nu o sa-l pierd niciodata :)) E legat cu lant de 50 Kg de mine. :-?

dreeandreea spunea...

haha! foarte bine! bine ai venit in club :))

Doppelganger spunea...

Yeah, you're right. And trust me. He ain't goin' nowhere. ;))


Have a good night.

dreeandreea spunea...

atunci avem un club stabil. :))
si uite ce frumos chat-uim :o

Rappa_ru' spunea...

Asa e...dar uite ca nu mereu reusim asta...

.uleţ spunea...

Cand vedeai ca sunt muzgurita la gura cu alta culoare, insemna ca am schimbat sortimentul --> am râs cu voce tare aici ca mi te-am imaginat =)) ce sweeet!

.uleţ spunea...

Bună asta :-)
>:D<
copil muzgurit la gură care se îndreaptă spre viata de adult. Eu refuz să mă gândesc ptr că dacă aş face'o, ar trebui să îmi iau psiholog. Pă bune.